Timp de 4 zile în Serbia s-a desfășurat Campionatul Mondial de Fitness pentru copii între 8-15 ani.
Actualitate
Anunț important: A avut loc un accident feroviar grav cu urmări dezastruoase, în tunelul din dealul Ștefaniței, care face legatura între Maramureș și Bistrița Năsăud.
Posibile fraude ies la iveală în zilele de după alegeri.
Au aparut probleme in urma ploilor de marti. O stradă din municipiul Baia Mare a început să se surpe.
În Baia Mare, se pare ca fotoliul de primar a fost castigat de Doru Ioan Dăncuș, actualul interimar de la conducerea orașului, membru al Partidului Social Democrat.
Ieri, 6 iunie 2024, a fost semnat contractul de finanțare pentru Parcul de Specializare Inteligentă Târgu Lăpuș, valoarea totală a proiectului fiind de
Reprezentantii principalelor institutii care vor supraveghea bunul mers al alegerilor s-au intrunit din nou astazi.