Educație

ASUAJU DE SUS: TABĂRA JURIDICĂ DE VARĂ

Trei întâlniri, peste 500 de copii și un singur mesaj: drogurile nu sunt o soluție, ci un pericol care poate distruge vieți.

MODERNIZAREA LICEULUI EMIL RACOVIȚĂ, PE FINAL

Una dintre cele mai mari investiții în infrastructura educațională din Baia Mare se apropie de momentul recepției finale.

PROGRAM DE VARĂ LA GRĂDINIȚELE DIN MARAMUREȘ

Pe timpul verii, părinții din Maramureș au posibilitatea de a-și înscrie copiii la grădinițele care rămân deschise, în special cele cu program prelungit.

ȘANSA UNEI CARIERE DE POMPIER

Mai sunt doar câteva zile până la încheierea perioadei de înscriere pentru admiterea la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

ADĂPOSTURI MONTANE ÎN VIZIUNEA ELEVILOR

Elevi din Baia Mare, Bistrița și Satu Mare și-au prezentat proiectele în cadrul ediției a XV-a a evenimentului „Alege Arhitectura!”, desfășurat la Colegiul de Arte din Baia Mare.

ATELIERE DE VARĂ LA MUZEUL SATULUI

Vacanța de vară poate fi mai mult decât timp petrecut în fața ecranelor.

ULTIMUL CLOPOȚEL, ÎNCEPUTUL VACANȚEI

Râsete, emoții și multe priviri pline de mândrie au însoțit ultima zi de școală pentru elevii care au intrat oficial în vacanța de vară.