Anul acesta se implinesc 40 de ani de când, în Baia Mare, se scrie o frumoasă poveste muzicală.
Tânărul maramureșean Călin Hartzos din Vișeu de Sus a fost admis la Academia Forțelor Aeriene Colorado Springs, din Statele Unite ale Americii.
O studentă din Italia a venit în Baia Mare să facă un stagiu important pentru diploma ei de licență.
A avut loc prima etapa a concursului Quick Quiz.
Au fost o mulțime de activități în Baia Mare, organizate pentru copii, de ziua lor.
”Ziua Copilului”. A celui mic, a celui mare, care toată viața rămâne copilul cuiva, ziua puritații, a voioșiei, ziua în care pe adulți ii cuprinde nostalgia, iar pe prichindei îi așteaptă surprize.
Prima ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară și Populară, INSIEME MUSIC FESTIVAL, a avut loc în Baia Mare.
Se tot vorbeste despre conservarea tradițiilor, despre portul țărănesc pe care, ce frumos ar fi să-l pastrăm, să nu-l uităm.