Politic

Senatorul Vlașin cere dialog și transparență în procesul decizional

Senatorul Vlașin cere dialog și transparență în procesul decizional

Senatorul PSD de Maramureș Sorin Vlașin, președintele Comisiei Economice, Industrii, Servicii, Turism și Antreprenoriat din Senatul României, a subliniat importanța implicării, dialogului și transparenței în procesul decizional.

În acest sens, el și-a propus ca, împreună cu colegii săi, să efectueze numeroase vizite de lucru în țară, să aducă mediul de afaceri la masa discuțiilor și să se consulte cu toți factorii implicați. Pentru a aduce procesul decizional mai aproape de cetățeni, senatorul intenționează să propună organizarea unor ședințe de lucru ale Comisiei Economice în teritoriu. La aceste întâlniri vor fi invitați reprezentanți ai autorităților județene și locale, precum și ai mediului de afaceri. Prima astfel de ședință este planificată să aibă loc în Maramureș.

Această inițiativă reflectă angajamentul senatorului Sorin Vlașin de a duce, la propriu, procesul decizional în mijlocul oamenilor, asigurându-se astfel că deciziile luate sunt în concordanță cu nevoile și așteptările comunităților locale.