Politic

Brian Cristian, mesaj de Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului

Brian Cristian, mesaj de Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului

Indiferența este uneori mai periculoasă decât ura. În fața suferinței și nedreptăților nu avem voie să tăcem și mai ales, nu avem voie să uităm.

Avem însă obligația morală să luăm atitudine, pentru că, așa cum spunea laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, născut în Sighetu Marmației: "Tăcerea încurajează torționarul, niciodată pe cel torturat". Astăzi, de Ziua internațională a comemorării victimelor Holocaustului aducem un omagiu milioanelor de vieți distruse, dar totodată, ne reamintim ce efecte devastatoare pot avea extremismul, ura, xenofobia, rasismul, antisemitismul, care din păcate, capătă tot mai multă amploare.

Nu putem schimba istoria, dar putem învăța din ea și putem rămâne mereu de partea libertății, demnității și adevărului.