Politic

10 zile lucrătoare, concediu paternal

10 zile lucrătoare, concediu paternal

În Camera Deputaților a fost aprobată ieri, 28 mai, ordonanţa de urgenţă 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal 210/1999.

Printre măsurile adoptate în cadrul acestei legi se află și extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la cinci zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare. ”Legea votată astăzi asimilează salariaţilor şi următoarele categorii de persoane: cele care au încheiate contracte de activitate sportivă, convenţii de muncă individuale, contracte de mandat, contracte de management, cele care desfăşoară activităţi ca urmare a unei funcţii de demnitate publică şi cele care au contracte de management şi de administrare, încheiate potrivit Legii nr.95/2006.

De asemenea, am completat reglementările actuale privind interdicţia de concediere a salariatului pe perioada efectuării concediului paternal, pentru că e nevoia de stabilitate și siguranță pentru părinți”, a declarat Călin Bota, deputat PNL Maramureș. Legea va ajunge la promulgare și urmează să fie implementată în scurt timp.