Sediul Poliției din Borșa a fost modernizat cu fonduri de 3,35 milioane de lei, aceasta fiind cea mai mare investiție din domeniu pe anul 2024 în Maramureș.
Clădirea respectă principiul „Fără pierderi de căldură” și include sisteme de energie regenerabilă, climatizare, ventilare mecanică și iluminat modern. Aceste îmbunătățiri reduc costurile de întreținere și impactul asupra mediului, eliminând necesitatea încălzirii cu lemne.