Jandarmeria Maramureș a oferit joi, de Ziua Porților Deschise, o experiență inedită pentru toți cei care au dorit să descopere activitatea acestei instituții.
Evenimentul, organizat cu ocazia aniversării a 175 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, a atras numeroși vizitatori, de la copii entuziasmați până la adulți curioși să afle mai multe despre echipamentele, tehnicile și misiunile jandarmilor.