Cum este să te fi născut in 1923? Prea puțini oameni pot să destăinuie detalii despre viața la 100 de ani.
Ioana Boroica, din Poenile Izei, a atins această vârstă si este incă ” verde”, ca să folosim o expresie uzuală din vocabularul actual. ”Buna din Deal” i se spune bătrânei, o femeie energică și cu suflet mare, deși a îndurat multe greutăți de-a lungul vieții.
Gabriel Motica, un împătimit iubitor al Maramureșului, așa cum îi place să se prezinte, a gasit-o pe Ioana Boroica, în ziua în care a împlinit 100 de ani, veselă, culegând nuci, în ograda ei.