În timp ce se afla la masa rotundă organizată la Consiliul Județean, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a fost ținta unui incident tensionat.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a revenit astăzi în Maramureș pentru a anunța că s-a ținut de cuvânt după vizita efectuată acum șase luni.
Doi miniștri au venit în Maramureș cu vești bune: iazurile de decantare din județ vor fi ecologizate, într-o formă sau alta.
Societatea VITAL S.A. anunță că vineri, furnizarea apei potabile va fi întreruptă temporar, pentru realizarea lucrărilor de cuplare la rețeaua nouă de distribuție.
Cardurile sociale destinate pensionarilor cu venituri mici, persoanelor cu handicap și celor fără adăpost au fost alimentate și nu prea.
Societatea VITAL S.A aduce la cunoștința locuitorilor din municipiul Baia Mare că vineri, 10.10.2025, se va întrerupe furnizarea apei potabile în intervalul orar 08.00 – 16.00 pentru executarea lucrărilor de cuplare la rețeaua nouă de distribuție a apei potabile.
Chemarea spre onoare, disciplină și devotament se face din nou auzită.
În primele trei trimestre ale anului 2025, Comisariatul Județean Maramureș al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat numeroase controale pentru a verifica respectarea legislației de mediu în județ.